Recent Posts

Notre-Dame de France si secretele ordinului Templier

 

 

Fragmente dintr-un viitor volum:

 

Construită iniţial în 1865 pe un amplasament asociat cu Ordinul Cavalerilor Templieri, Notre-Dame de France a fost distrusă aproape în întregime de bombardamentele germane din Al Doilea Război Mondial, fiind reconstruită la sfîrşitul anilor 1950. O dată ce a tre­cut de modestul ei exterior, vizitatorul pătrunde într-o incintă vastă şi înaltă care, la prima vedere, pare tipică pentru bisericile catolice moderne. Aproape lipsită de sculpturile de prost gust ce ornează pînă la refuz alte locaşe de cult, biserica este decorată cu mici plăci ce simbolizează Opririle de pe Drumul Crucii, cu doar cîţiva sfinţi din ipsos în capelele laterale şi cu un altar înalt, străjuit de o ta­piserie care înfăţişează o Fecioară blondă înconjurată de animale ce i se prosternează — o imagine care aminteşte de scenele duioase din filmele lui Disney, dar care constituie totuşi o reprezentare acceptabilă a tinerei Maria. Pe laterala stîngă a bisericii, privind spre altarul principal, se află o capelă mică, fără nici o statuie de cult, dar cîtuşi de puţin banală. Vizitatorii intră aici ca să foto­grafieze şi să admire fresca neobişnuită, ce figurează la loc de cinste pe toate cărţile poştale vîndute de biserică. Finalizată în 1960, lucrarea a fost realizată de Jean Cocleau. Ca în cazul aşa-ziselor picturi „creştine” ale lui da Vinci, fresca lui Cocteau relevă, la o privire atentă, un simbolism nu tocmai ortodox. Iar comparaţia cu arta lui Leonardo nu a fost aici doar o întîmplare. Lăsînd la o parte „distanţa” de 500 de ani, am putea spune că cei doi maeştri au colaborat îndeaproape.

Inainte de a ne îndrepta atenţia spre această veritabilă curiozi­tate, să privim biserica Notre-Dame de France în ansamblu. Deşi nu este un caz unic, în mod cert rar se întîmplă ca bisericile catolice sa aibă o formă circulară, iar aici aceasta este accentuată de o serie de detalii. De exemplu, luminatorul în formă de cupolă, decorat cu o serie de cercuri concentrice, poate fi interpretat ca sugerînd o pînzâ de păianjen. Zidurile, pe de altă parte, atît cele interioare, cît şi cele exterioare, sînt decorate cu motivul repetat al crucilor cu braţe egale, alternînd cu alte cercuri.

Biserica postbelică include în structura ei o lespede adusă din catedrala, de la Chartres — acel veritabil giuvaer al arhitecturii gotice şi, aşa cum am descoperit între timp, un focar al grupărilor caracterizate de convingeri religioase mult mai puţin ortodoxe decît sugerează cărţile de istorie. Desigur, nu e nimic profund sau si­nistru în prezenţa acelei lespezi în structura clădirii; la urma urmei, în timpul războiului, Notre-Dame de France a fost locul de întru­nire al Forţelor Libere franceze şi un fragment din catedrala de la Chartres constituia, pentru membrii acestora, un simbol reprezenta­tiv al meleagurilor natale. Cercetările noastre au demonstrat însă că semnificaţia sa reală este mult mai profundă.

Zi de zi, mulţi oameni — londonezi şi turişti deopotrivă — intră în biserică pentru a se ruga şi a participa la slujbe. Locaşul pare a fi unul dintre cele mai frecventate din Londra şi constituie totodată un adăpost pentru dezmoşteniţii soartei, care sînt trataţi aici cu deosebită înţelegere. Dar fresca lui Cocleau este cea care îi atrage pe cei mai mulţi dintre turişti, deşi unul dintre motivele vizitei lor poate fi şi liniştea pe care o regăsesc în această oază de calm din inima agitatei capitale.

 

Ultimele recenzii

 

Pe lânga alte, evidente, calitati, romanul lui Böszörményi Zoltán (din a carui lirica am talmacit, cândva, o carte) e o reconfirmare ca „eternul homeric” (vorba lui Thomas Mann) este, într-adevar, etern, – fara fir epic sau actiune, fara a(d)ventura si suspans, o proza de mari proportii urmând a fi un lung galimatias. În plus, acest roman fiind unul à tiroirs, o „halima” contemporana, i s-ar potrivi, usor modificata, o strofa a lui Blaga, si anume: „Surpriza din surpriza, te ivesti,/ Întruchipat fara de veste,/ Cum «într-o mie si una de nopti»/ Povestea naste din poveste.”
Serban Foarta

Daca autorul ar fi început sa-si povesteasca romanul regelui Sahriar, cu siguranta ar fi reusit sa scape cu viata, asemenea Seherezadei.
Szocs Géza

Dragoste, tradare, crima, mister si întelepciune, într-un roman cinematografic, alert, sentimental (în sens cu totul pozitiv) si captivant.
Orbán János Dénes

„Însusi titlul cartii lui Böszörményi Zoltán (pentru unii, poate, provocator) sugereaza, la prima vedere, intimitatea a doua persoane. De aceea s-ar putea crede ca aceasta este tema centrala a naratiunii. Moliciunea trupului e sesizabila prin atingerea cu vârful degetelor, mângâierile dezmierdatoare trezesc un fior tainic, evocând caldura apropierii, rezonanta sufleteasca. Noaptea, timpul propice pentru dragoste, întareste aceste asociatii, care nu sunt, totusi, univoce. Pentru ca nu despre trupuri umane este vorba ci despre trupul noptii. (La fel ca în volumul de versuri Pielea nimicului, aceasta piele este invizibila si intangibila, fiind misterul dualitatii senzatie-abstractizare.)
Personajele romanului nu sunt Adami si Eve paradisiace. Autorul nu neaga dar nici nu confirma ignorarea arborelui interzis. Este disecata problema vinovatiei si a inocentei. Avem de-a face cu pacate de moarte sau veniale? Este condamnabila sau dimpotriva atractia magnetica dintre protagonisti? Cu toate ca se fereste sa dea verdicte, el înclina sa creada ca acest gen de atractie „este forta ancestrala care matura totul în cale”. În acest sens, definitoriu pentru Böszörményi, credo-ul sau tacit asumat, este faptul ca în lumea creata de el trebuie sa se confrunte cu unele conceptii despre sexualitate înca adânc înradacinate în gândirea semenilor nostri. Se ajunge astfel la mult controversata problema: homosexualitatea, bisexualitatea sunt fapte criminale sau doar aspecte normale ale evolutiei umane?”
Széles Klára
(în Új Könyvpiac, februarie 2010)

 

Un roman cinematografic de cea mai buna calitate. Trupul molatic al noptii ( beneficiind si de o traducere extrem de inspirata in limba romana) te captiveaza si te fascineaza prin sirul aparent interminabil de secvente extrem de bine gandite si asternute in pagina.

Cristian Teodoriu ( pe Clovis.ro)

 

„Înca din perioada interbelica, criticii, invocându-l pe Joyce, vorbeau despre moartea romanului, argumentând ca romanul modern si-a atins limitele extreme: nu exista un „mai departe”. Tinând cont, însa, de câte au mai urmat, vedem ca reînnoirea romanului modern este un proces nici pe departe încheiat si orice scriitor care se respecta, ataca iar si iar imposibilul, încercând sa reinventeze aceasta forma evanescenta, transformând-o în functie de propriile-i nevoi.
Desi aparitia si titlul cartii Trupul molatic al noptii nu prezinta fatis o astfel de intentie, sub o haina de roman livresc modern ascunde o decompozitie bine temperata de forme. Putem vorbi de o deconstructie bine temperata de forme, deoarece aceasta tehnica nu se manifesta la nivelul de baza al comunicarii, al limbii sau al sintaxei, ci la un nivel mult superior: cel al modalitatii descriptive si al mecanismului narativ.
Prima ciudatenie în violarea canoanelor descriptive este faptul ca întâlnim doar nume proprii: Zéno, Tamás, Irén, Vanda, Henrik, Szilvia, Melánia. Acest lucru ar mai fi acceptabil într-un roman autohton, însa cum actiunea ne arata ca depasim spatiul unei singure tari, miscându-ne în diverse sisteme sociale, ne sare în ochi si faptul ca nu exista nici denumiri geografice, nu sunt specificate nici continente, tari, orase, râuri sau munti, deci nimic din ceea ce ne-ar ajuta sa plasam actiunea într-un spatiu concret iar referirile asupra unor sisteme sociale sunt destul de abstracte. Desi este clar ca Tamás provine dintr-un regim dictatorial în care securitatea e pe urmele sale, tara si sistemul ei politic nu sunt semnalate explicit. Si imaginea noii societati, mai bune, este la fel de vaga: se stie ca presa înseamna putere, se stie ca politica înseamna putere, de asemenea ca un bun jurnalist poate avea si potential politic, însa tipul de democratie în care se întâmpla toate acestea ramâne în continuare învaluit în ceata.”
Mandics György
(în ÚJ FORRÁS 10/2009)

„Trupul molatic al noptii nu este o singura carte, ci un întreg sir de întâmplari disparate. Trebuie sa fim foarte atenti, altfel riscam sa ne pierdem în jungla personajelor, a firelor narative si a istorisirilor. De multe ori protagonistii actioneaza în mod neasteptat ; de aceea e greu sa ne identificam cu ele. Cine ar fi crezut ca blânda Nina, caracterizata drept « feminina », a ucis un tânar taindu-i penisul? Scriitorul nu se teme de schimbarile bruste de registru, nici de rasturnarile îndraznete de situatii sau de asa-zisele teme dificile, ca de exemplu alteritatea sexuala, despre care altadata nu se putea vorbi într-un roman. Aici gasim laolalta reprezentatii tuturor tipologiilor umane: criminalul, victima, amanta, încornoratul, ipocritul, omul prisoselnic, altruistul. Singura lor latura comuna este ca-si cara în cârca, toti, povara, fiind în acelasi timp combativi cu totii.”
Nagy Zsófia
(din prezentarea de la liceul din Nyíregyháza la 29 septembrie 2009)

Despre carte

 

„Dragoste, tradare, crima, mister si eruditie, într-un roman asemenea unui film alert, sentimental si captivant”, iata ce afirma criticul literar Orbán János Dénes, într-o cronica la cea de a doua carte a autorului, “Trupul Molatic al Noptii”, aparuta în 2008, la editura Ulpius-ház din Budapesta.

Cele trei fire narative, aparent distincte la început, se vor împleti în mod neasteptat pe parcursul cartii, trecute parca printre degetele personajului principal, imigrantul
Tamas. În afara acestora, mai exista si un al patrulea fir ce se intersecteaza cu celelalte trei avand o valoare simbolica, anume aceea a unui „roman-în-roman”: cartea cumparata de Tamas la aeroport, pe care începe s-o citeasca în avionul ce-l duce spre Tara Fagaduintei.

Primul fir ne conduce spre escapada amoroasa a lui Zeno, un prosper om de afaceri care conduce un abator de pui provenit din mostenirea sotiei sale, cu Vanda, frumoasa studenta cu douazeci de ani mai tânara, care ajunge sa lucreze acolo pe durata vacantei de vara. Lucrurile se complica atunci când sotia sa, Silvia, aflând de aventura lor, vrea sa divorteze, santajându-l financiar, iar Vanda, obisnuita sa placa tuturor si incapabila de fidelitate, îl anunta ca asteapta un copil de la el.

Al doilea fir povesteste viata jurnalistului Walter, care poseda toate atuurile pentru a-si face o cariera in politica, fiind la un pas de reusita daca n-ar fi avut o relatie cu voluptuoasa Barbara, sotia multimilionarului Elemer. Divortul de Melania, sotia-i fidela si întelegatoare, ar fi o gafa de neiertat în ochii alegatorilor, care-si doresc un candidat model ca etica si comportament.

Cel de-al treilea fir epic este de fapt firul rosu al romanului: istoria lui Tamas, nevoit sa fuga, din motive politice, dintr-o societate dictatoriala într-o tara libera unde, când va fi reusit sa-si construiasca o noua existenta, adica sa învete limba, sa-si gaseasca o slujba si o locuinta, se va zbate s-o aduca pe sotia sa Iren si pe cei doi baieti. În aceasta lume noua, mai mult sau mai putin fericita, îi va cunoaste, printre altii, pe Walter si pe Zeno, care-l vor sprijini la început de drum.
Daca, initial, Tamas îi gaseste pe toti cinstiti, simpatici si binevoitori, mai târziu, pe masura ce descopera „dedesubturile” si fata ascunsa a acestei, noi societati, mai cu seama dupa accidentul mortal al lui Walter si sinuciderea problematica a lui Zeno, se vede nevoit sa se descurce singur, realizeaza ca îi ramâne o singura cale de urmat, o viata simpla dar onesta, al carei scop nu sunt banii, ci dragostea si caldura unei familii.

Astfel vom întelege si cea de-a patra poveste, cea a romanului-in-roman, cu iz de thriller, prin suspans si întorsaturi neasteptate de situatii, care se vrea simbolica si simptomatica pentru lumea în care a ajuns Tamas. Plictisit de Nina, nevasta-sa, primarul Hugo îsi cauta consolare în aventuri care de care mai ciudate: cu frizerul Victor, care e mult prea „solicitat”, sau cu Lidia, de care, la un moment dat, se îndragosteste si propria-i nevasta. Dupa ce Victor este ucis într-o camera de hotel, Hugo devine suspect de crima. Misterul se dezleaga dupa moartea Ninei, jefuita si omorâta în conditii dubioase, în masina ei. Hugo îi gaseste jurnalul si afla ca Lidia avusese o aventura si cu Victor iar Nina si-a omoarât rivalul.
“Trupul Molatic al Noptii” este un roman cu o intriga complexa, asemanator povestirilor din O mie si una de nopti.

Ceea ce regaseste autorul in “Trupul Molatic al Noptii” este placerea simpla si, astazi, într-un fel uitata, a naratiunii, a depanarii unor aventuri, a (cum ar fi spus Thomas Mann) „eternului homeric”.

Romanul “Trupul Molatic al Noptii” este lansat pe piata romaneasca de editura Brumar, traducere din limba maghiara de Ildiko Gabos-Foarta.

Despre autor

 

Despre autorul cartii

Boszormenyi Zoltân este un scriitor frapant, surprinzator, ciudat – ca propria-i viata.

La vârsta de 18 ani, Boszormenyi fuge de acasa, iar la 30 si mai bine de ani, în urma aparitiei celui de-al doilea volum de versuri, fuge si din tara. Motivele evadarii vor fi fost de ordin strict politic. Cu toate ca visa la Australia, ajunge numai în Austria, în lagarul de la Traiskirchen, de unde emigreaza-n Calgary. De acolo, pleaca la Toronto, absolva filosofia la Universitatea York, îsi deschide firma proprie.

Dupa Revolutie, în vara anului 1990, revine la Arad, orasul sau natal, devenind, pentru o vreme, întreprinzator. Silit de împrejurari, abandoneaza afacerile, ocupându-se, de atunci încoace, numai cu arta literara.

Publica mai multe carti de versuri la editurile Jelenkor si Kalligram din Ungaria, ca si doua romane, devenite bestsellers. (Vanda eterna este unul, al doilea, Trupul molatic al noptii).

Publicului nostru îi este cunoscut prin placheta de versuri O suma de sonete (Editura Brumar, 2006), talmacite de Ildiko Gâbos & Serban Foarta.

Trupul molatic al noptii este un roman neconventional. Firul epic subjuga cititorul, actiunea tensionata si ramificata pe multiple planuri spatio-temporale, reuseste sa-l captiveze, tinându-l treaz, de-a lungul întregii lecturi.

Forta analizei filosofice a existentei si sondarea dostoievskiana a abisurilor sufletului omenesc creeaza dramatism, iar catharsisul final evoca statutul tragediilor grecesti, nu fara apel (obligatoriu) la un deus ex machina.

Autorul ne ofera un story socant din lumea milionarilor, despre pasiuni necontrolabile, dragoste, scandal, crima, gelozie, într-un cuvânt întreg alaiul slabiciunilor, vechi si noi, umane.